joi, 5 august 2010

Povesti nemuritoare.

-->
Dragii mosului, fiindca nu am mai scris de mult, azi am chef sa va spun o poveste din ciclul “povestiri nemuritoare”. De ce din “ciclul”? Fiindca e cu va urma.
Vastele mosii ale boierului ii aduceau recolte care ii permiteau un trai foarte indestulator lui, iar iobagilor care-i munceau terenul linistea zilei de maine. Si cam atat. Dar destul cat sa-i indemne pe bravii sateni sa lucreze pamanturile zi de zi, pe un pumn de galbeni, cu speranta unui trai mai bun pe viitor.
Dar cum se intampla in mai toate povestile, boierul se lacomi. Vru mai mult. Problema e ca nu prea mai avea de unde. Imensele petreceri date in cinstea alaiului si al vecinilor, femeile usoare dar cheltuitoare care-i trecusera pragul, trasurile scumpe pe care si le cumparase si multe alte cheltuieli facute fara cap il adusesera in sapa de lemn fara sa-si dea seama. Recoltele urmau sa-i aduca ceva galbeni anul acesta, insa abia in toamna. Pana atunci insa promisese prietenilor ca mai da cateva petreceri, promisese amantei un castel la malul marii, alaiul de sfetinici si slugarnici facuse obrazul subtire…asa ca avu o idée stralucita. De unde sa traga ceva pesches repede decat de la sarmanii iobagi?
Si uite asa, insotit de cativa dregatori vazuti mai bine in randul multimii, stranse satenii in piata sfatului si le trambita ca vin vremuri grele. Ca pe taramurile indepartate au inceput razboaie care au scumpit painea. Ca recoltele vecinilor sunt lovite de molimi si alte boli inventate sa prosteaca prostimea. Ca printesa zapezii a fost omorata de pasari-lati-lungila. Ca ….. Dregatorii de langa el dadeau din cap, aprobatori si cu fete care mimau ingrijorarea. 


Iar la final le dadu vestea cea mare: trebuie sa traga toti si mai greu, ca recolta lor sa nu aiba de suferit si astfel vor trece iarna. Asta insa pe galbeni mai putini. Insa doar  pana la sfarsitul anului. De fapt, pe 7 galbeni jumate, fata de aia 10 pe care-i primeau lunar. Iar daca iese recolta si se vinde graul bine, de la anul vor avea iar cei 10 galbeni. Si-n plus, un cocos de fiecare.
Boierul avu crezare in randul prostimii. Saracii iobagi plecara de la adunare hotarati sa munceasca la fel, pe galbeni mai putini. Fie ce-o fi, dar macar de la anul vor trai iar bine. Plus ca vor avea si-un cocos. Desi nu aveau gaini, macar iese de-o ciorba.
Uite asa boierul isi scapa o parte din vistieria aproape goala, atat cat sa-i ajunga pentru cateva petreceri si vanatori, insotit bineinteles de alaiul credincios: paharnic, vistiernic, stolnic, logofat etc.
Dar iata ca se apropie toamna. Iobagii muncira, recolta parea bogata…deci treaba merge si fara cei cativa galbeni luati de la prostime. 
Cand vazu ca se poate, boierul isi facu alta socoteala. De la anul o sa le dea taranilor doar cocosul. Galbenii promisi si asa ii cheltuise. Asta daca pana atunci nu cumva o da boala gainilor si in cocosi. Asa ca …va urma!

Morala: astia chiar ne cred prosti?